Boom-ul semințelor oleaginoase: o schimbare de joc pentru producția de ulei comestibil din Uganda
Boom-ul semințelor oleaginoase: o schimbare de joc pentru producția de ulei comestibil din Uganda
Redresarea economică din nordul Ugandei este determinată de o creștere a culturilor de semințe oleaginoase, culturile de floarea soarelui și de soia transformând agricultura în subregiunile Acholi, Lango și Teso. Loturile odinioară de subzistență evoluează în întreprinderi comerciale, alimentate de piețe structurate, cooperative organizate și investiții publice și private direcționate.

Semințele oleaginoase - odată periferice - au devenit esențiale pentru strategia Ugandei de a reduce factura de import de ulei comestibil și de a crește veniturile micilor proprietari. Culturi, inclusiv arahide, soia, simsim și floarea soarelui, au fost cultivate în nordul și estul Ugandei de peste opt decenii, servind atât ca hrană, cât și ca culturi de bani. Sectorul a prosperat inițial în jurul bumbacului, alunelor și simsim în anii 1950 și 1960, când au fost introduse pentru prima dată floarea soarelui și soia.
A urmat o scădere bruscă în anii 1970 și 1980, deoarece uleiul de palmier importat a dominat piața internă. Instabilitatea politică și activitatea rebelilor din anii 1980 și 1990 au perturbat și mai mult producția, au slăbit cooperativele și au înăbușit investițiile. Uganda, care se bazează pe importuri pentru aproximativ 70% din necesarul său de ulei comestibil - în principal ulei de palmier din Malaezia - se confruntă de mult timp cu presiuni de aprovizionare pe fondul perturbărilor lanțului global de aprovizionare și al creșterilor de prețuri.
De la începutul anilor 2000, stabilitatea politică relativă și investițiile public-private reînnoite au declanșat o revigorare. Serviciile de sprijin pentru fermieri - furnizate prin programe guvernamentale, ONG-uri și procesatori privați - s-au extins, conducând la modernizarea sectorului semințelor oleaginoase de lungă durată, în loc să-l construiască de la zero.
Uganda consumă anual între 450.000 și 480.000 de tone metrice de ulei vegetal, dar producția internă atinge doar aproximativ 100.000 de tone, lăsând un deficit de peste 350.000 de tone. Acest decalaj, acoperit în mare parte de importuri, drenează valutele străine, oferind în același timp o oportunitate critică pentru înlocuirea importurilor, deoarece țara încearcă să-și consolideze securitatea uleiului comestibil.

